" De ce plangi?
- Pentru ca sint femeie ! – raspunde mamica.
- Nu inteleg … – zice micutul.
Mamica il imbratiseaza si spune :
- Si n-ai sa intelegi niciodata …

Mai tarziu, copilul isi intreaba tatal :
- De ce plange mamica ?
- Nu stiu nici eu ! Toate femeile plang fara motiv ! – a fost tot ce i-a putut spune taticul.

Devenit adult, il intreaba pe Dumnezeu :
- Doamne, de ce plang femeile asa de usor ?

– Cand am facut femeia, ea trebuia sa fie o fiinta deosebita.
I-am facut umerii destul de puternici ca sa poarte pe ei toata greutatea acestei lumi si destul de moi ca sa fie confortabili.

I-am dat forta de a da viata si cea de a accepta respingerea cu care o trateaza adesea proprii copii.

Forta de a avea grija de familie in pofida bolilor si oboselii.
I-am dat sensibilitatea de a-si iubi copiii cu o dragoste neconditionata, chiar si atunci cand ei o ranesc cumplit.

I-am dat forta care-i permite sa continue, cind toata lumea abandoneaza

I-am dat forta de a-si suporta barbatul in caderile sale si de a-i ramine alaturi cu aceeasi tarie.

Si, in fine, i-am dat lacrimi sa planga atunci cand simte nevoia.

Vezi, fiule, frumusetea unei femei nu sta in vesmintele pe care le poarta, nici in chipul ei, nici in coafura. Frumusetea unei femei sta in ochii ei. Aceasta e poarta catre inima ei – locul unde se adaposteste dragostea.

Si adesea lacrimile ei sint cele prin care poti sa-i zaresti inima. "