Voluptate - Claudia Millian-Minulescu

 Nevrozaţilor

 Plecaţi spre ţări de voluptate,

 Învingătoare de nevroze 

Şi de iubiri fatale;

 Plecaţi spre zările pătate 

De violete echimoze

 Şi de motive pale...

 Plecaţi departe-n fund de zări:

 Acolo unde forma moare 

Şi nu-s conture crude; 

Plecaţi spre voluptoase ţări,

 În care nu-i apus de soare 

Şi plânsul nu se-aude... 

Acolo unde-n colori şterse, 

În armonia de penumbre,

 Palpită viaţa întregei firi,

 Şi unde-amantele perverse

 Visează în alcovuri sumbre,

 Înamorate de satiri... 

Acolo-s templele deschise

 Şi candelabrele aprinse 

Cu untdelemn de trandafiri; 

Acolo se îmbată-n vise 

Fecioarele cu buze-ntinse,

 Cerşind nervoasele iubiri! 

Acolo-s flori şi poezie, 

Şi râs şi cântece barbare, 

Şi nu-i femeie să nu crează, 

Cu idolatra-i fantazie: 

O clipă în beţia care

 Omoară, dar reînviază! 

În parcul albelor cununi, 

În ţara aceea depărtată,

 Plecaţi, trişti visători, plecaţi! 

Dând foc în urmă la minciuni, 

Uitaţi credinţa de-altădată! 

Şi-apoi, voi, palizi nevrozati, 

Plecaţi!

Ion Paun-Pincio

În urma despărţirei

Mâhnit stă vestejitul crâng 

Şi chinuit de vânt suspină; 

Sub streşini presure se satrâng

 Şi ciripesc încet – se-nchină... 

Doi corbi din aripe grăbesc 

Şi vin să mâie-n sat pe noapte,

 Iar cântecele lor trezesc 

Singurătăţile-ngheţate. 

Un brad se scutură, şi curg

 Iernatecele-i flori, puzderii – 

Coboară gându-mi în amurg,

 S-afundă-n lumile durerii...

 * 

Aşa era când ea s-a dus!

 Acelaşi vânt şi frig afară – 

Şi soarele-i tot la apus,

 Numai durerea-i mai amară... 

Şi, dus pe urma unui gând, 

Un glas iubit parcă mă cheamă – 

Şi parcă văd cum fluturând 

Se pierde-n zare o năframă... 

Şi nu ştiu cum – parcă mă sting,

 Înmărmuresc în loc, departe... 

Iar în târziu simţesc că plâng: 

Au unde eşti? În care parte?

Cântec studenţesc - I. L. Caragiale

 Barometrul se tot lasă –

 Vezi numa cum vremuieşte ..

. Ş-apoi ? parcă mie-mi pasă ?

 Încă un pocal ! – Noroc ! 

Să se lase cât pofteşte, 

Că eu nu mă las de loc.

 Şi de-i vorba de lăsate,

 Apoi lasă-te pe mine !

 Să se lase el cât poate,

 Eu tot ştiu că l-am rămas : 

Că, să nu dau de ruşine

 Până-n pimniţă mă las ! 

La el consecvenţă nu e,

 Că-z, cum vremea i s-arată,

 Când se lasă, când se suie;

 Pe când eu, mă rog frumos, 

Dacă m-am lăsat odată, 

Singur nu mă scol de jos! 

Veronica Micle

 Sterge-ti lacrima ...

  Sterge-ti lacrima din gene, lasa-ti ochii tai senini 

Si nici urma sa nu fie c-ai fi plans sau ca suspini. 

Zambetul de ironie pe-a ta fata sa se vada,

 Pret sa nu pui pe nimica ea si lumea sa te creada.

 Nu cata prin duiosie, nimicindu-te pe tine,

 Sa`mblanzesti oameni si soarta si s-ajungi la vre un bine ;

 Geniul ce domneste-n lume este geniul cel rau

 Si decat sa fii victima mai bine sa fii calau!