cuiab

 
Katılım: 23.05.2010
Cea mai gravă ofensă adusă prostului nu e să-i spui că e prost ci să se convingă şi alţii,dar mai ales el!...că ai dreptate.
Sonraki seviye: 
Points needed: 188
Son oyun

De dragoste şi despre dragoste II

Ultima oară am postat câteva poezii de şi despre dragoste compuse numai de femei.Ar fi nedrept să se considere că numai femeile sunt sensibile la un asemenea sentiment;bărbaţii,şi nu puţini,sunt la fel de sensibili şi(-şi) cântă dragostea tot atât de frumos,poate chiar şi mai...

 

NICHIFOR CRAINIC

Trup de fum

Dintr-o pânză străvezie
De păianjen vreau să-ţi fac
Un aerian hamac,
Plutitoare să te ţie
Între vârfuri de copac.
 
Somn în leagăn să-ţi prelingă
Greieruşii câmpeneşti,
Praf de lună să te ningă,
Mâna mea să nu te-atingă
Să nu mi-te veştejeşti.
 
Către tine doar să suie
Gândul vis şi gândul viu,
Trup de fum trandafiriu,
Între ce e şi ce nu e
Că te am – atât să ştiu.
 
ION PILLAT

Clopot

Ne va lăsa iubirea mea, iubirea ta...
O, clopot trist, profetizând cu glas de Christ.
 
Mă doare-un gînd: nu pe-al meu rug va fi plăpând
Al tău trup sfânt, pecetluit şi neânfrânt.
 
Iubita mea, cu anii ne vom uita...
Acuma vii, iluzii s-or mai veşteji.
 
Domol, ce val sentimental te va juca,
Când prin uitări şi înnoptări voi ancora?...
 
EUGEN JEBELEANU
 Dispărută
Doar ca să nu vă întristez
şi să vă fie ziua bună
n-am pomenit (vai, azi greşesc)
de ochii ei ca de alună
 
ce-atît de tandru  priveau
care erau şi ochi şi gură
ce sărutau cum numai ea
ştia, pe oricare făptură ...
 
pe care azi nu ştiu şi nu
mai pot să-i chem, căci n-or să vie
şi nu mai pot să-mi spună : tu
din cerul lor de iasomie ...
 
ALEXANDRU MACEDONSKI

Buchetul

Era un cer umplut de soare
Când ţi-am adus într-un buchet
Iubirea mea mistuitoare
Şi-al inimei adânc secret.
Buchetu-a fost a mea junie,
Şi dacă astăzi s-a uscat,
Tu poate nu l-ai sărutat,
Maria mea, Marie.
 
De veci ne-a despărţit destinul,
O ştii şi tu, o ştiu şi eu,
Dar când iubirea e ca vinul,
Să te dezbeţi e greu – e greu.
În orele de reverie,
Dacă ţii minte-acel buchet,
Gândeşte-te şi la poet,
Maria mea, Marie.
 
CEZAR BOLLIAC

Zdrobită geme inima-n mine

Zdrobită geme inima-n mine;
În flăcări, chinuri arz ne-ncetat;
Viaţa-mi toată o am în tine,
Dar tu de mine te-ai depărtat.
 
Eşti tu o fee? Eşti zeitate?
Sau, ca iubirea, vii a-ncălzi
Un suflet rece ce nu mai bate,
În noaptea urii din zi cu zi?
 
De eşti aproape, pieptu-mi palpită;
De eşti de faţă, eu ma uimesc;
La glasu-ţi mintea îmi e răpită;
Dar mi-eşti străină, şi mă-ngrozesc...
 
Deştept, în somnu-mi chipu-ţi e-n mine;
Mă uit la lume, şi, ca străin,
Reviu în sine-mi, trăiesc în tine,
Le las pe toate, de tine plin.
 
Fiinţa-mi toată ţie-ţi urmează,
Căci eu sunt umbră corpului tău;
A ta, ca spirit, mă înviază,
Căci tu eşti suflet corpului meu.
 
ION HELIADE RĂDULESCU
 

Un buchet de mireasă

Ce doruri ies din ochii-ţi prin raza lor senină
Ce fulgeră şi-ncântă uimita mea vedere?...
Prin gene-ţi se strecoară o rouă cristalină
Şi cade p-a mea frunte, p-aprinsa mea durere.
 
Dar nu-mi alină focul, mai tare se încinde...
Să fug, să fugi, Marie, căci flacăra-mi profană
Te-ajunge şi păleşte fiinţa-ţi diafană;
Fereşte-te de mine, de focul ce m-aprinde.
 
Vezi îns-a mele lacrămi şi ruga mea ascultă:
Buchetul de mireasă să-l faci cu mâna ta,
Pe sânul tău îl pune, ş-alege cât de multă
Plăpândă simţitivă ş-un trist nu-mă-uita.
 
VICTOR EFTIMIU
 De nu mă poţi iubi ...
De nu mă poţi iubi, frumoaso, -
Căci altul ţi-e stăpân pe veci –
De ce, când te-ntâlnesc în cale
O clipă - ochii nu ţi-i pleci ?
 
De nu mă poţi iubi, frumoaso,
Întoarce-ţi ochii de la mine ;  
Tu ştii ispita ce se-ascunde
În fundul apelor senine ;
 
În prefăcuta-mi nepăsare,
În genele mereu plecate,
Tu nu-nţelegi mărturisirea
Iubirii mele zbuciumate?
 
De nu mă poţi iubi, femeie,
Întoarce-ţi ochii - căci mă tem           
Să nu le-ntunece lumina
Întâiul dragostei blestem !...